Pitorescul cadrului natural și al așezărilor Rășinariului, precum și monumentele sale de arhitectură au atras mereu turiști din țara dar și din străinatate dornici să-i cunoască oamenii și valorile culturale pretioase și originale.
Locații de cazare pentru cei veniți în sat cu scopuri turistice sau de altă natură, au fost construite destul de devreme: în 1872 s-a clădit un hotel comunal ( devenit în 1890 sediul primăriei) iar în 1915 existau 3 mici hoteluri. În anii regimului comunist turiștii puteau poposi doar la cabana Curmătura Stezii, care-și mărise capacitatea de cazare prin construirea de căsuţe cu 2 locuri utilizate în sezonul de vară.
Astăzi, turismul rural și ecologic pune în evidență satul românesc prin valorile lui spirituale și culturale. Practicând această formă de turism , se oferă posibilitatea cunoașterii de noi orizonturi dar și de a căștiga bani.
Turismul rural eate o alternativă la turismul românesc care pune în evidență și duce la bunăstarea satului românesc, făcând în același timp concurență deosebită serviciilor turistice oferite de stat. Se vede pe principiul ca turiștii doresc să mai vadă și altceva în afară de hotelurile care sunt amenajate cam după același tipar. Turiștii caută și hrană spirituală, tradiții, sufletul acela curat și pur care numai în satul românesc se mai poate găsi.
Turiștii veniți în localitate beneficiază de ospitalitatea a 15 pensiuni clasificate cu 3-5 margarete, în prezent în comună fiind în construcție alte 7 pensiuni agroturistice ce urmează a fi date în folosință în următorii doi ani.
S-a înființat Asociația Pensiunilor Agroturistice din Rășinari- APAR, cu scopul de a promova pensiunile omologate și cu posibilitatea de a încheia parteneriate cu alte asociații de profil din Europa.
În anul 2000, prin derularea la Rășinari a proiectului de dezvoltare comunitară Rășinari 2000 , Fundația Comunității Sibiu înființează Centrul de Informare Turistică, a cărui activitate cuprinde întreaga zonă a Marginimii Sibiului. Centrul reprezintă prima initiațivă de acest gen din zona rurală a județului Sibiu și pune la dispoziția turiștilor veniți în zonă informații și servicii turistice deopotrivă , acoperind o gamă variată de solicitari.
În prezent, activitatea Centrului este sprijinită de Primăria orașului Devender ( Olanda), ca parte a unui program mai vast de dezvoltare locală în Marginimea Sibiului.
În anul 2002 s-a desfășurat un proiect pilot intutulat Cursuri de instruire pentru pensiunile agroturistice derulat de Asociația Pensiunilor Agroturistice Rășinari, în parteneriat cu Primăria Rășinari. Scopul proiectului a fost instruirea proprietarilor de pensiuni prin organizarea de cursuri de limbi străine, calculatoare, secretariat și de înființarea de noi pensiuni.
Comuna Rășinari este localitatea din Marginimea Sibiului care beneficiază de cele mai multe materiale de prezentare, dacă ar fi să amintim aici doar pliantele în limba română, franceză , engleză și germană , broșurile de prezentare în română și engleză sau ziarul Rășinareanul; toate acestea sunt realizate de organizații nonguvernamentale, din fonduri externe.
La târgurile internaționale și naționale de turism, localitatea a fost reprezentată și prezentată cu succes, mulți cunoscători spunând că Rășinariul poate fi un exemplu chiar ți pentru localitățile din străinatate.
Comuna lui Octavian Goga și Emil Cioran a fost prezentată la Târgul Internațional de Turism de la Rennees- Franța, din perioada 23-25 ianuarie 2004 și la Târgul Anual de Turism din Deventer- Olanada din perioada 6-7 februarie 2004.