RELIEF
Aşezarea răşinăreană beneficiază de condiţii naturale favorabile dezvoltării vieţii umane, oferite de munţi, zona submontană, apele şi pădurile înconjurătoare, de fauna şi flora specifice.
Munţii din jurul Sibiului în a căror structură intră şi munţii Cindrel sunt alcătuiţi în special din micaşisturi şi paragnaise cu numeroase benzi de amfibolite, cuartite, calcare cristaline şi mignatite.
Din Cindrel (2245m) se desface o culme centrală ce merge spre NE şi se termină în Măgura, dar ramurile ei pe directia NV-SE se întind până în albiile Cibinului şi Râului Sadului, străbătute de afluenţii acestora. Răşinarilor le aparţin ramurile din dreapta culmii principale: Iujbea (2125m), Canaia (2121m), Besinau (1963m), Rozdesti (1954m), Batrana Mare (1925m) etc.
CLIMA
Clima de tip continental moderată, de nuanţă central europeană este mai răcoroasă şi mai umedă, cu puţine zile însorite. Ploi puţine iarna şi mai abundente în timpul verii ( în special în iunie). Iarna începe la mijlocul lui noiembrie dar zăpada nu ţine prea mult.
Temperaturile cele mai scăzute se înregistrează în luna ianuarie şi cresc treptat până în iulie când încep să scadă. Stratul de zăpadă la altitudini de 1400-1500 m durează aproximativ şase luni pe an, iar peste 1800 m chiar 8 luni pe an. Gerul excesiv din luna Ianuarie este cu deosebire remarcabil , după care urmează o perioadă cu valori de temperatură mai mari pe măsură ce se apropie primăvara.
Diferenţele de temperatură ale solului şi vegetaţiei sunt extrem de mari în Mai, cu mult mai mari ca ale atmosferei, ceea ce contribuie în mare măsură la îngheţul caracteristic pentru cele dintâi zile ale acetei luni . Frigul, în zilele sfinţilor de gheaţă nu este totuşi prea violent, ceea ce se datoreşte influenţelor orografice şi topografice, presiunea atmosferică fiind mai ridicată în cursul iernii şi mai coborâtă vara, iar coborârea aceasta este cu deosebire mai accentuată în regiunile înalte.
După zilele sfiinţilor de gheaţă temperatura iar se ridică, repede la început şi apoi tot mai încet, pentru a descreşte în cele dintâi zile ale lui Iunie, din cauza ploilor continue şi a curenţilor răcoroşi de la vest. Soarele apare din nou, căldura reâncepe să crească, însă cu cantităţi foarte diferite, spre a atinge cea mai mare valoare la sfârşitul lui Iunie şi începutul lui Iulie, valoare începând să scadă treptat din luna August.
Regimul termic variază între temperaturi medii cuprinse între 9ºC la poalele masivului şi
-2ºC la altitudini mai mari de peste 2000m. Variaţia mijlocie a temperaturilor de la o lună la alta, ba chiar şi de la o oră la alta, poate fi uneori şi în aceeaşi zonă destul de mare.
In timpul anului suflă o serie de vânturi , mai reci şi mai violente unele mai calde şi mai secetoase altele.
Crivăţul , vânt violent care bate mai mult iarna , suflă de la est spre nord.est
Vântul Mare ( Vantul săracilor) care suflă din SV coboară primavara dinspre cindrel ca un vânt cald care grăbeşte topirea zăpezii , iar vara se dezlănţuie uneori sub forma de vijelie.
Murasanul vânt dominant în toată regiunea Sibiului , bate dinspre valea largă a Mureşului.
Baltaretul bate dinspre Tr.Rosu aducând căldură şi ploaie.
Austrul venind dinspre V şi S -V bate doar în lunile sezonului cald, aducând seceta.
Guranul şi Soretul vânturi calde dinspre est.
HIDROGRAFIE
Este constituită , în principal de râul Steaza( izvorat din NS munţilor Onceşti ), numit mai demult Valea Călugărilor şi Râul Caselor izvorât din Apa Cumpănită, Platforma Gornovita, la NE de Ghihan, fiecare având afluenţii săi.
Principalele văi care traversează localitatea Răşinari sunt Valea Caselor ( numită şi Sibişel), cu câteva pâraie afluente ce izvoresc din zona muntoasă sudică a localităţii şi Valea Ştezii având obârşia în zona muntoasă a Păltinişului.
Părăurile au un pronunţat caracter torenţial, vijelios, în perioadele cu precipitaţii bogate putând să transporte importante cantităţi de apă şi aluviuni, provocănd inundaţii ( în anul 1975, în urma unei ruperi de nori, s-au produs inundaţii pe Valea Caselor). În rest există o singură zonă unde se produc de regulă inundaţii- la ieşirea pârâului Sevişului spre Sibiu.
Inundaţiile din această zonă sunt provocate de îngustarea văii şi ştrangularea produsă de podul de şosea la traversarea liniei de tramvai. Se recomandă executarea unui dig de apărare pe malul stâng şi supraînălţarea podului.
În lungul Văii Caselor şi Văii Ştezii, la marginea albiilor se întâlnesc fântâni al căror nivel freatic se găsesc la nivelul pârâului dar apa nu este potabilă.
Spre Răşinari coboară ape învolburate, către râul Cibin. Aceste ape au săpat în munţii Cindrel deschizături adânci de-a lungul şi de-a latul acestora.
Direcţia apelor ce curg pe teritoriul Răşinariului, ne arată înclinarea generală a terenului. Acesta merge înclinându-se din ce în ce spre nord şi nord-est şi tot asemenea curg şi râurile care se varsă în Cibin.
Gradul de împădurire are un efect simţitor asupra debitelor minime prin regularizarea naturală a scurgerii. În general, starea în care se găsesc munţii Cindrel este afectată de agenţii atmosferici pe de o parte, iar pe de altă parte de torenţii de munte care, în repetata lor scurgere, sapă, dărâmă şi dislocă stânci, surpă maluri pe întinderi uneori foarte mari. Astfel se pot observa dealuri întregi transformate în râpi şi vâlcele, bolovani şi copaci împrăştiaţi prin livezi şi păşuni, bancuri de nisip şi pietriş.
PARTICULARITĂŢILE FLORISTICE ŞI FAUNISTICE
În marele şir al Carpaţilor Meridionali, partea ce revine Răşinariului ocupă sub aspectul florei un loc de frunte, atât prin numarul speciilor vegetale, căt şi prin variaţiile interesante ce la cuprinde.
Înălţimile până la 800m, le ocupă flora pontică, de la 800- 1700 m , flora baltică, iar între munţi, înalţimile de peste 1200 m sunt împestrţate cu plante ce aparţin florei alpine, care în regiunile superioare rămâne singura dominatoare.
Afară de plantele cultivate şi de arbori ( stejar, ulm, fag, alun, carpen, frasin, paltin, mesteacăn, arin, salcie, plop, etc)se pot întâlni în hotarul comunei şi alte plante cum ar fi: gălbioara, ochiul-boului, lăptuca, pelinul, spălăcioasa, pălămida, scaietele, susaiul, rochia doamnei, liliacul, sânzienele de pădure, mătrăguna, bureţii, etc.)
Vegetaţia, alcătuită din aproape 1400 de specii de plante care acoperă generos, munţii şi dealurile cu păduri şi pajişti bogate, este structurată pe etaje de altitudine: în etajul colinar şi montan inferior ( 400-800) predomina gorunetele şi goruneto – cărpinişul în alternanţă cu pajiştile mezofile, la cel montan mijlociu ( 800-1300) deţin supremaţia făgetelor, carpino – făgetele şi pădurile de foioase amestecate cu răşinoase, iar în locurile unde pădurea a fost defrişată se găsesc grupări vegetale de plante ierboase. Etajul montan superior ( 1300-1800m) este dominat de molid şi de poieni asemănătoare celor de la etajul anterior. Pădurile de fag se găsesc numai de la 850-900m. Păn la 1400m, dar pe spinările mai înalte şi văile mai umede pădurile de ag sunt amestecate cu cele de gorun.
Jneapănul, ienupărul, afinul, coacăzul de munte, bujorul de munte apar în etajul subalpin ( 1800-2000 m ), iar etajului alpin îi sunt caracteristice păşunile în care predomină gramineele pigmentate cu dicotiledonate.
În ceea ce priveşte fauna, pe lăngă factorii geografici, împrejurările economice ale timpurilor trecute erau cu deosebire foarte prielnice liberei dezvoltări a faunei.În evoliţia faunei însă, schimbarea ocupaţiilor locuitorilor a rupt vechiul echilibru natural dintre mediu şi faună, aducănd o perturbaţie foarte păgubitoare liberei dezvoltări a acesteia. Pe masură ce operaţiile forestiere cresc şi se răresc masivele arborescente, dispar şi adaposturile multor specii de animale şi tot asemenea, în mod firesc, îngreunează libera dezvoltare a unor animale intensificarea culturilor agricole, precum şi în trecut asanarea bălţilor.
