Generalul Ion Ilcuş s-a născut la Răşinari în anul 1883 , fiind cel mai mare dintre copiii familiei Paraschiva (1864-1937) şi Şerban Ilcuş(1855-1944). A urmat cursurile şcolii primare din comună , apoi gimnaziul şi liceul la Sibiu pentru ca apoi să îşi realizeze cariera militară la Academia din Viena.
Cutuma militară impunea tinerilor ofiţeri să rămână în garnizoana de la Viena până când ajung la gradul de căpitan. Astfel, ajuns la acest rang militar Ion Ilcuş în 1916 se întoarce în ţară şi în anul 1918 el este cel ce duce de la Alba Iulia la Bucureşti Actul Unirii.
A fost secretar general al Ministerului Apărării (1932-1933). A devenit apoi general în armata regală română, şef de Stat Major, comandant al Armatei a IV-a (19-22 septembrie 1940), iar între 21 septembrie 1939 – 4 iulie 1940 a fost ministru al apărării.
În anul 1940 a fost trecut în rezervă şi a avut domiciliu forţat. A fost întemniţat de către comunişti timp de 7 ani la închisoarea de la Sighet . Se spune că în aceşti ani l-a aviuut ca şi coleg de celulă pe episcopul Alexandru Todea. La data de 9 septembrie 1940 a fost trecut în rezervă.
Fratele său mai mic Şerban, a ocupat funcţia de primar al comunei Răşinari. În timpul madatului său a fost construit podul peste râul ce parcurge satul spre Sibiu . Acest pod se numeşte şi acum „Podul Gociului” în amintirea primarului cunoscut de concetăţeni cu porecla de Gociu.
A murit la Bucureşti în anul 1977 şi a fost înmormântat la Răşinari în mormântul familiei sale . Atunci, guvernanţii vremii aup propus familiei funeralii naţionale dar aceştia din urmă au refuzat propunerea regimului comunist şi au preferat un eveniment simplu, intim la Răşinariul atât de drag generalului.
